Agenţiile teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) prezintă în perioada 15-29 martie bilanțul activităţii pentru anul 2021. Prima ședință de totalizare a avut loc marți, 15 martie, la Agenția teritorială Est a CNAM.
Conform raportului prezentat de directorul AT Est, Anatolie Nițelea, în teritoriul arondat, ponderea persoanelor asigurate în mod individual a crescut anul trecut cu 8% față de 2020, iar numărul persoanelor asigurate se menține în ultimii doi ani la același nivel. Totodată, suma acumulărilor în fondurile AOAM este în creștere cu 7,6%.
Sumele contractate cu prestatorii de servicii medicale din aria AT Est au fost de aproape 455 de milioane de lei, cu 35,7% mai mult comparativ cu 2020.
Directorul AT Est a subliniat că pe parcursul anului trecut în teritoriul deservit de AT Est două instituții medicale, SR Ștefan Vodă și SR Anenii Noi, au beneficiat de proiecte investiționale în valoare totală de 1 milion 294 de mii de lei din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
Proiectele au fost orientate spre dotarea prestatorilor cu aparataj endoscopic modern și echipament medical necesar în combaterea COVID-19. Achiziționarea acestor utilaje medicale a contribuit la creșterea calității serviciilor medicale spitalicești, precum și la monitorizarea eficientă a pacienților cu complicații apărute în urma contractării noului coronavirus.
Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a îndemnat colegii din cadrul AT Est să se axeze și în continuare pe protejarea drepturilor persoanelor asigurate, să monitorizeze gestionarea de către instituțiile medico-sanitare a sumelor contractate cu CNAM, precum și modul de prescriere de către medicii de familie a medicamentelor compensate.
