Agenţia Teritorială Est a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a desfăşurat la Rezina, şedinţa anuală de totalizare a activităţii. Evenimentul a întrunit reprezentanţi ai Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, conducerii administraţiei publice locale – fondatori ai instituţiilor medico-sanitare, manageri ai instituţiilor medicale prestatoare de servicii în cadrul SAOAM.
Directoarea AT Est, Natalia Poplavski, făcând bilanţul activităţii anuale, a expus rezultalele reuşite cât şi aspectele ce urmează a fi îmbunătăţite. Natalia Poplavski a menţionat că în present toate instituţiile medicale din raza de deservire a AT Est nu au nici o datorie creditoare, salariile pentru lucrătorii medicali din asistenţa medicală primară dar şi spitalicească s-au majorat, se îmbunătăţeşte calitatea serviciilor şi acoperirea cu medicamente.
Directoarea AT Est a subliniat că rămâne în continuare o prioritate lucrul cu beneficiarii, protejarea drepturilor persoanelor asigurate, informarea populaţiei despre drepturile şi responsabilităţile în sistemul AOAM, controlul calităţii serviciilor medicale.
Directorii Spitalelor Raionale Orhei, Rezina, Teleneşti, Şoldăneşti şi Criuleni, care se află în raza de deservire a Agenţiei Teritoriale Est, au multumit pentru susţinerea activităţii instituţiilor medico-sanitare printr-o finanţare ritmică din partea CNAM, ce este în creştere în fiecare an.
Totodată, dumnealor au menţionat proiectele din fondul de dezvoltare al CNAM iniţiate şi puse în aplicare în anul trecut, ceea ce permite modernizarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor medicale. În anul 2013 CNAM a contribuit la finanţarea proiectelor instituţionale, alocând mijloace financiare din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatoruilor publici de servici medicale din cele cinci raioane menţionate, în sumă de circa 10 milioane lei. Printre acestea a fost menţionat proiectul Spitalului Raional Teleneşti, privind procurarea unui autoclav de utilizare a deşeurilor medicale, care este primul de acest fel în ţară.
Alte proiecte susţinute de CNAM în 2013 şi cofinanţate de fondatorii instituţiilor medicale din raza de deservire a AT Est, se referă la reparaţia secţiei de boli infecţioase a SR Şoldăneşti, reparaţia secţiei internare şi procurare de aparataj medical la SR Teleneşti, reparaţia capitală a CS Rezina, dotarea cu dispozitive medicale şi transport pentru medicii de familie la CS Olişcani, ş.a.
Directorul CNAM, domnul Mircea Buga, a concluzionat că anul 2013 a fost un an al schimbărilor spre bine în metodele de finanţare a prestatorilor de servicii medicale precum şi a schimbărilor structurale. Această tendinţă se va resimţi şi în anul curent datorită majorării primei de asigurare, ceea ce permite creşterea cu 300 milioane de lei a FAOAM. Important este ca beneficiarii SAOAM să simtă aceste schimbări şi să fie satisfăcuţi de serviciile medicale acordate lor, a mai spus domnul Mircea Buga.
