A fost desemnat câştigătorul concursului de proiecte privind informarea populației cu privire la prevenirea traumatismelor ca urmare a accidentelor rutiere

12 Mai, 2023

Învingătorul concursului de proiecte privind informarea populației, în special a copiilor și adolescenților, cu privire la prevenirea traumatismelor ca urmare a accidentelor rutiere este Centrul de Sănătate Călărași.

Această decizie a fost luată de către Comisia specializată de selectare şi evaluare a proiectelor finanţate din mijloacele fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Proiectul desemnat câștigător are drept obiectiv sporirea nivelului de responsabilizare a populației în scopul prevenirii traumatismelor la copii și adolescenți prin reducerea numărului de accidente rutiere cu implicarea acestora.

Acțiunile de informare vor fi desfășurate în perioada 15 mai—30 iunie 2023.

Volumul mijloacelor financiare ce urmează a fi alocate din fondul măsurilor de profilaxie pentru implementarea acestui proiect este de circa 200 de mii de lei.