Învingătorul concursului de proiecte privind profilaxia și prevenirea riscurilor de îmbolnăvire cauzate de consumul de alcool și produse noi de tutun este IMSP „Centrul de Sănătate Călărași”.
Această decizie a fost luată luni, 28 august, de Comisia specializată de selectare și evaluare a proiectelor finanțate din mijloacele fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Proiectul desemnat câștigător are drept obiectiv creșterea nivelului de informare și conştientizare a riscului privind consumul de alcool şi tutun, inclusiv al produselor noi din tutun, și urmează a fi implementat, în perioada septembrie–decembrie 2023, în raioanele Călărași și Strășeni.
Volumul mijloacelor financiare ce urmează a fi alocate din fondul măsurilor de profilaxie pentru implementarea acestui proiect este de peste 1 milion 550 de mii de lei.
