A demarat semnarea acordurilor adiţionale la contractele cu IMS

01 Aug, 2016

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a iniţiat vineri, 29 iulie, procesul de negociere şi semnare a acordurilor adiţionale la contractele cu instituţiile medico-sanitare (IMS) contractate.
 
Încheierea acordurilor adiţionale pentru serviciile medicale contractate are loc după intrarea în vigoare, pe 19 iulie, a Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) pentru anul 2016, iar pe 29 iulie – a Criteriilor de contractare a IMS în cadrul sistemului AOAM pentru anul 2016.
 
La prima etapă sunt purtate discuţii cu toate instituţiile medico-sanitare contractate asupra volumului de asistenţă medicală. În acest caz, se va ţine cont şi de cheltuielile suplimentare legate de implementarea, de la 1 iulie curent, a Regulamentului privind  salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul AOAM.
 
A doua etapă prevede stabilirea sumelor concrete, comunicarea şi agrearea lor cu instituţiile medico-sanitare contractate şi semnarea acordurilor adiţionale. Întregul proces urmează a fi finalizat în termen de două-trei săptămâni.   

Conform Legii fondurilor AOAM pentru anul  2016, pentru achitarea serviciilor medicale curente, în fondul de bază sunt prevăzute 5 miliarde 611 milioane de lei.