În baza poliţei de asigurare medicală, cetăţenii Republicii Moldova, domiciliaţi în localităţile din stânga Nistrului, pentru care Guvernul are calitatea de asigurat, vor putea beneficia de asistenţa medicală în instituţiile medico-sanitare contractate de CNAM, inclusiv şi în cele republicane.
În acest sens, Agenţia Teritorială Bender a CNAM, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale va crea şi va organiza activitatea Comisiilor pentru examinarea adresărilor cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în localităţile din stânga Nistrului pentru care calitatea de asigurat o are Guvernul.
Activitatea Comisiilor este reglementată în Hotărârea Guvernului din 05.10.2010 care prevede realizarea dreptului la ocrotirea sănătăţii cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în stânga Nistrului din cele 14 categorii de persoane pentru care calitatea de asigurat o are Guvernul.
Şedinţele Comisiei se vor convoca ori de câte ori va fi necesar şi îşi vor desfăşura activitatea pe lângă organul executiv al autorităţii administraţiei publice locale, în următoarele localităţi:
satul Varniţa, raionul Anenii Noi – cu teritoriul de deservire; municipiul Tiraspol, municipiul Bender şi raionul Slobozia;
oraşul Rezina cu teritoriul de deservire; raioanele Rîbniţa şi Camenca;
satul Coşniţa, raionul Dubăsari – cu teritoriul de deservire; raioanele Dubăsari şi Grigoropol.
Persoanele avizate vor prezenta Comisiei acte care dovedesc: apartenenţa la una din cele 14 categorii, în conformitate cu prevederile actelor normative; neîncadrarea în câmpul muncii şi neîncadrarea în categoriile de persoane care sunt obligate să se asigure în mod individual; domiciliul în Republica Moldova.
În baza listelor prezentate de Comisii, Agenţia Teritorială Bender a CNAM va elibera poliţele de asigurare medicală.
Reamintim că lista beneficiarilor de asigurare medicală obligatorie pentru care Guvernul are calitatea de asigurat a fost extinsă pe 06.08.2010 prin modificarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi a fost completată cu: doctoranzi la cursurile de zi; persoane care îngrijesc la domiciliu un invalid din copilărie de gradul I ţintuit la pat, fără a fi limitată vârsta de până la 18 ani; mame cu patru şi mai mulţi copii, în locul mamelor cu şapte şi mai mulţi copii.
