Veniturile şi cheltuielile fondurilor AOAM la data de 1 martie

02 Mar, 2022

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în primele două luni ale anului 2022, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri de peste 1 miliard 482 de milioane de de lei. Acumulările respective au fost în creştere cu circa 123 de milioane de lei sau cu 9 % faţă de perioada similară a anului 2021.

Cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu. Acestea au atins cifra de 894 de milioane de lei, cu aproape 97 de milioane mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au depăşit 64 de milioane, în creştere cu mai mult de 2 milioane comparativ cu primele două luni din 2021.

Alte venituri încasate în fondurile AOAM, inclusiv primele de asigurare achitate de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, au constituit aproape 18 milioane de lei, cu 4,4 milioane mai mult faţă de suma înregistrată în perioada similară a anului trecut. Transferurile de la bugetul de stat au fost de circa 506 milioane de lei, cu 20 de milioane mai mult față de perioada similară din 2021.

În acelaşi timp, în lunile ianuarie-februarie ale anului curent, din fondurile AOAM au fost efectuate cheltuieli în valoare totală de aproximativ 1 miliard 859 milioane de lei, dintre care mai mult de 1 miliard 852 de milioane au fost transferaţi prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice contractaţi. Suma virată pentru serviciile medicale prestate în prima lună a anului curent este cu cca 182 milioane de lei mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.