Trei dosare depuse la concursul repetat de selectare a proiectelor privind reducerea riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile

15 Iul, 2021

Trei oferte au fost prezentate în cadrul concursului repetat de selectare a proiectelor privind reducerea riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile, desfăşurat în perioada 7-13 iulie.

Dosarele au fost deschise miercuri, 14 iulie, la şedinţa publică a Comisiei specializate de selectare şi evaluare a proiectelor finanţate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Astfel, Dispensarul Republican de Narcologie a depus un proiect destinat beneficiarilor din regiunea centrală a Republicii Moldova, Uniunea pentru Prevenirea HIV şi Reducerea Riscurilor a înaintat un proiect ce va acoperi zona de nord a ţării, iar proiectul Asociaţiei Obşteşti „Iniţiativa Pozitivă” cuprinde regiunile de centru şi sud.

În cadrul şedinţei, membrii comisiei au constatat că cele trei oferte depuse întrunesc toate cerinţele stabilite în regulamentul şi anunţul concursului, fiind admise pentru etapa de evaluare.

Amintim că, în anul curent, una dintre priorităţile de finanţare din mijloacele fondului măsurilor de profilaxie al CNAM vizează implementarea proiectelor de reducere a riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile.

Conform condiţiilor concursului, cuantumul total al alocaţiilor financiare nerambursabile pentru proiectele respective constituie 1 milion 250 de mii de lei, destinaţi implementării a trei proiecte în regiunile de nord, centru şi sud ale Republicii Moldova.