Astăzi a avut loc semnarea Acordului de Colaborare între Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu instituții și structuri subordonate și Casa Națională de Asigurări Sociale în vederea pilotării mecanismului de prestare a serviciilor în domeniul muncii și protecției sociale după principiul Ghișeului unic.
Ghișeul Unic – mecanism prin care este facilitat accesul rapid și convenabil a cetățenilor la informații și servicii publice în domeniul muncii și protecției sociale într-un singur punct de acces, adaptat nevoilor beneficiarilor, prin implementarea unor practici și instrumente inovatoare.
Deschiderea proiectului pilot va avea loc în data de 12 februarie curent, iar pilotarea Ghişeului unic se va realiza în cadrul Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sect. Botanica, mun. Chișinău, str. Burebista, 108.
Astfel, în cadrul Ghişeului unic vor fi prestate, pe lingă serviciile Casei Naționale de Asigurări Sociale, şi serviciile din domeniul muncii şi protecției sociale oferite de către instituţiile subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, şi anume Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Consiliul National pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare, Agenția Teritorială de Asistența Socială Centru și Inspectoratul de Stat al Muncii.