Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) vine cu precizări în legătură cu unele informații apărute în mediul online privind soldul de mijloace bănești al instituției la sfârșitul anului 2020.
Reiterăm că CNAM este alături de beneficiarii sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) şi de lucrătorii medicali, acoperind necesităţile sistemului de sănătate în limita mijloacelor fondurilor AOAM. Pentru noi este important ca toți cetățenii să poată accesa servicii de sănătate de calitate, iar instituțiile medicale să fie finanțate la timp.
Compania răspunde la interpelările tuturor persoanelor interesate și depune eforturi constante pentru a fi o instituţie deschisă, transparentă, care garantează şi perfecţionează continuu un proces de comunicare şi informare a beneficiarilor sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, fără a intra în dezbateri și acțiuni de ordin politic.
Precizăm că formarea soldului cumulativ de circa 687 milioane de lei la data 31.12.2020 se explică prin faptul că activitatea prestatorilor de servicii medicale a fost marcată de situația pandemică, ce a determinat accesul și adresabilitatea scăzută a cetățenilor la unele tipuri de servicii medicale, accentul fiind pus pe acordarea asistenței medicale pacienților cu COVID-19. Acest aspect s-a răsfrâns inevitabil asupra volumului de servicii medicale prestate. Astfel, pentru asigurarea neîntreruptă a activității prestatorilor de servicii medicale, în perioada stării de urgență, în baza actelor aprobate, CNAM a transferat mijloace financiare indiferent de volumele prestate, inclusiv prestatorilor publici care nu executau volumele contractuale. După încheierea stării de urgență aceste prevederi au fost anulate și plata către prestatorii de servicii medicale a fost efectuată în funcție de volumul serviciilor prestate.
Mai mult ca atât, soldul format la începutul anului curent este utilizat de către CNAM pentru acoperirea decalajului temporar de casă, creat de neacumularea sistematică a tuturor tipurilor de venit. Astfel, ținând cont de necesitatea acoperirii decalajului temporar de casă prin utilizarea soldului, la data de 20.04.2021 acesta constituie 80,4 milioane de lei. Soldul utilizat pentru acoperirea decalajului temporar de casă urmează a fi restabilit pînă la sfîrșitul anului, odată cu acumularea tuturor tipurilor de venit planificate.
Menționăm că soldul format la sfârșitul anului 2020 poate fi utilizat pentru acoperirea unor cheltuieli permanente, fără restabilirea acestuia, numai prin modificarea Legii FAOAM pentru anul 2021 și aprobarea unor cheltuieli mai mari comparativ cu veniturile ce urmează a fi încasate.
