Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a organizat joi, 29 aprilie, o ședință online cu reprezentanții prestatorilor de servicii farmaceutice, pentru a le aduce la cunoştinţă recentele modificări cu privire la eliberarea medicamentelor compensate, acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM).
Directorul general al CNAM, Valentina Buliga, a mulțumit prestatorilor de servicii farmaceutice pentru participare la acest curs de instruire, menționând că în ultimul an au fost efectuate mai multe modificări ale cadrului normativ cu privire la medicamente compensate, iar farmaciile sunt parteneri importanți în asigurarea accesului la medicamente compensate a beneficiarilor sistemului AOAM.
“Ne dorim un acces sporit al populației la preparate compensate și pe lângă misiunea de acoperire financiară a acestora, mai avem misiunea de monitorizare a prescrierii și eliberării medicamentelor compensate. Rolul farmacistului, alături de cel al medicului, este foarte important în asigurarea accesului cetățenilor la medicamente compensate, iar prin schimb de opinii și informare reciprocă vom îmbunătăți acest proces”, a spus Valentina Buliga.
Angajații Direcției medicamente din cadrul CNAM au prezentat în cadrul întrunirii informaţii detaliate despre actele normative ce reglementează procesul de eliberare a medicamentelor compensate, modificările efectuate pe parcursul anului trecut și în primele trei luni ale anului curent în lista medicamentelor compensate și în procedura de contractare a serviciilor farmaceutice.
Participanții la ședință au discutat și despre aspecte tehnice în procedura de eliberare și raportare a medicamentelor, erorile frecvent întâlnite în procesul de eliberare a medicamentelor compensate și depistate în urma analizei rapoartelor prezentate de farmacii. În acest context, prestatorii de servicii farmaceutice au fost îndemnați să manifeste responsabilitate față de datele raportate la CNAM și, totodată, să vină cu propuneri, recomandări de îmbunătățire a cadrului normativ privind accesul la medicamente compensate.
La ședință au participat aproximativ 250 de manageri și farmaciști diriginți ai farmaciilor contractate de CNAM.
