Informație operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în 8 luni ale anului 2024

16 Sep, 2024

Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în 8 luni ale anului 2024, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 29642,7 mil. lei sau 68,9% din planul anual aprobat.

Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 16171,5 mil. lei sau 67,0% din prevederile anuale, în creștere cu 2334,8 mil. lei (16,9%) fată de perioada similară a anului trecut.

Alte venituri au fost încasate în sumă de 446,1 mil. lei,  din care partea preponderentă sau 440,2 mil. lei o constituie partea impozitului unic perceput de la rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației, care a crescut comparativ cu perioada respectivă a anului trecut cu 22,3%.

Transferurile de la bugetul de stat s-au finanțat în sumă de 13025,1 mil. lei, în corespundere cu cererile de finanțare, din care:

 - 8405,1 mil. lei - destinate plății  prestațiilor de asistenta  socială şi altor plăti, care conform legislației sunt finanțate din bugetul de stat, acestea fiind cu 1017,0 mil. lei (13,8%) mai mari în raport cu aceiași perioadă a anului precedent;

- 4620,0 mil. lei - destinate acoperirii deficitului de venituri proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat.

Cheltuielile totale au fost executate în sumă de 28363,0 mil. lei sau 65,9% din suma anuală planificată. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, cheltuielile au fost mai mari cu 2917,3 mil. lei sau cu 11,5%.

Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în 8 luni ale anului 2024 s-a încheiat cu depășirea veniturilor asupra cheltuielilor cu suma de 1279,7 mil. lei.

Soldul mijloacelor bănești la conturile CNAS la situația din 1 septembrie 2024 a constituit 1279,5 mil. lei.