Încă un centru de sănătate eficientizat energetic cu sprijinul CNAM

09 Noi, 2023

Centrul de Sănătate Glodeni a fost eficientizat energetic în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Proiectul a constat în reparația capitală a acoperișului, care nu a fost schimbat sau reparat capital de la darea în exploatare a instituției.

Valoarea totală a proiectului este de circa 282 de mii de lei, dintre care peste 212 mii de lei reprezintă contribuția CNAM.

În cadrul unei recente vizite de monitorizare a proiectului investițional, reprezentanţii CNAM au constatat că toate activitățileprevăzute în contract au fost finalizate, acestea fiind executate în corespundere cu prevederile proiectului și procesele-verbale de recepție a lucrărilor executate.

Măsurile de eficiență energetică vor asigura condiții optime și confortul necesar pentru activitatea cadrelor medicale și tratamentul persoanelor care apelează după ajutor medical la CS Glodeni. Instituția deservește un număr de peste 19 mii de cetățeni din orașul Glodeni și satele Danu, Cajba, Dușmani, Petrunea.

În prezent, în cadrul CS Glodeni activează 12 medici de familie, 5 medici specialiști, 48 de de asistente medicale și 11 infirmiere.