În ultimele patru luni ale anului CNAM va cheltui 50 931,3 mii lei pentru SAOAM

22 Sep, 2010

    50 931,3 mii lei este suma din proiectul de Modificare a Devizului de venituri şi cheltuieli a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2010, examinată şi aprobată la şedinţa Consiliului de Administraţie al CNAM, din data de 22 septembrie curent. Modificarea operată este prevăzută prin Legea nr. 158 din 08.07.2010 la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2010 nr. 128-XVIII din 23 decembrie 2009.

   Planificarea acumulărilor suplimentare în sumă de 50 931,3 mii lei a fost dictată de modificarea prognozei indicatorilor macroeconomici prezentaţi de Ministerul Economiei. Suma va fi distribuită instituţiilor medico-sanitare pe toate lunile rămase până la finele anului.

    Anual cele mai mari cheltuieli revin pentru luna decembrie pe motiv că anul financiar se încheie la 25 decembrie şi toate achitările sunt efectuate până la data indicată. În septembrie, la sfârşit de trimestru, CNAM va acumula solicitările prestatorilor de servicii medicale pentru a evalua situaţia şi necesităţile de mijloace financiare pentru ultimul trimestru al anului.
 
    Pentru 8 luni ale anului curent, CNAM nu are datorii faţă de prestatorii de servicii medicale contractaţi şi avansul pentru luna septembrie în mărime de 80% a fost achitat în termen.