CNAM regretă comiterea greşelilor din materialul semnat de Vlad Loghin cu titlul „Reduceri de preţ la poliţe de asigurare medicale în ajun de expirare” publicat pe data de 4 mai 2011 în cotidianul „Moldova Suverană” şi cere dezminţirea informaţiilor, venind cu date de precizare.
Materialul conţine mai multe inexactităţi, cele mai grave dintre ele ţin de perioadele de reduceri pentru proprietarii de terenuri agricole. Autorul spune că proprietarii de terenuri agricole ori „ţăranii”, după cum apare în material, au putut beneficia de reduceri de 75% doar până pe data de 30 aprilie. Ne pare rău să constatăm, dar informaţia este greşită, CNAM a informat pe site-ul său şi prin intermediul canalelor mass-media despre reducerile operate pentru anul 2011. În acest sens a fost efectuată şi o mini campanie de informare în perioada 05 aprilie – 30 aprilie pe TRM şi Radio Moldova.
Mesajele emise au fost cât se poate de clare pentru toate categoriile de persoane care beneficiază deja al treilea an de reduceri substanţiale. Este vorba despre fondatorii de întreprinderi individuale, titularii de patentă, arendaşii şi arendatorii, alte persoane fără contract de muncă, care au putut beneficia de reduceri de 50% până pe 30 aprilie 2011, achitând 1386 lei. În acelaşi timp, proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă pot beneficia până pe 31 octombrie 2011 de reduceri de 75% din prima de asigurare, achitând 693 lei.
Subiectul conferinţei de presă la care se face referinţă în material a fost despre cum poţi să intri fără datorii în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. S-a făcut referinţă la una din prevederile Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2011, intrată în vigoare la 20 aprilie 2011, care prevede că proprietarii de terenuri agricole, titularii de patentă de întreprinzător şi fondatorii de întreprinderi individuale vor fi scutiţi de achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru perioada precedentă anului 2011, cu condiţia achitării contribuţiei stabilite pentru anul curent. Altfel spus, scutirea este aplicată în caz de achitare a primei de asigurare pe parcursul întregului an, iar reducerile de 50% şi 75% au fost şi se vor aplica în termenele indicate în Legea fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2011 din care am citat mai sus.
