Au fost deschise ofertele depuse la concursul repetat de proiecte privind reducerea riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile

07 Sep, 2021

Două oferte au fost prezentate la concursul repetat de selectare a proiectelor privind reducerea riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile, desfăşurat în perioada 26 august-6 septembrie 2021.

Dosarele au fost deschise marţi, 7 august, la şedinţa publică a Comisiei specializate de selectare şi evaluare a proiectelor finanţate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Astfel, Asociaţia Obştească „Uniunea pentru prevenirea HIV şi Reducerea Riscurilor” a depus un proiect destinat beneficiarilor din regiunea de nord a Republicii Moldova, iar Asociaţia Obştească “Iniţiativa pozitivă” a înaintat un proiect pentru regiunile de centru şi sud ale ţării.

În cadrul şedinţei, membrii comisiei au constatat că oferta depusă pentru regiunea de nord a Moldovei întruneşte toate cerinţele stabilite în regulamentul şi anunţul concursului, fiind admisă pentru etapa de evaluare. Totodată, celălalt dosar nu a fost complet, motiv pentru care comisia urmează să anunţe concurs repetat pentru regiunile de centru şi sud ale ţării.

Obiectivele proiectelor vizează creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a consumatorilor de droguri injectabile, asigurarea accesului la serviciile de reducere a riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile în trei regiuni ale ţării.

Conform condiţiilor concursului, cuantumul total al mijloacelor financiare nerambursabile pentru proiectele sus-menţionate constituie 1 milion lei, prevăzuţi pentru finanţarea a 3 proiecte: pentru regiunea de nord – 410 mii lei, pentru regiunea de centru – 390 mii lei, pentru regiunea de sud – 200 mii lei.

Solicitanţi ai finanţării au putut fi instituţiile, asociaţiile, fundaţiile non-profit înregistrate în Republica Moldova.