
În anul 2010, s-au produs schimbări calitative în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (SAOAM) odată cu încadrarea a 80,8% a populaţiei ţării în sistem. Numărul persoanelor, care se asigură în mod individual a crescut cu 30,5% faţă de 2009.Majorarea acestei categorii de plătitori a fost motivată financiar de reducerile de 75% din costul primei, operate în premieră în SAOAM pentru deţinătorii de terenuri agricole.
Astfel, creşterea numărului de persoane asigurate, care achită prima de asigurare în sumă fixă a determinat sporirea veniturilor încasate de la această categorie, constituind 40,4 mln. lei, cu aproximativ 2,0 mln. lei mai mult comparativ cu 2009.
Tendinţa de creştere s-a menţinut şi la acumulările totale în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM), care au fost realizate cu 18,9% mai mult decât în anul 2009, fiind în sumă de 3 424,4 mln. lei. Faptul poate fi explicat şi prin sporirea contribuţiilor angajatorilor şi angajaţilor la fondurile AOAM. Aceste contribuţii reprezintă 42,2% din veniturile totale, fiind în valoare de 1 446,2 mln. lei.
În 2010, cu banii acumulaţi în SAOAM s-a reuşit valorificarea a cinci fonduri, cu unul mai mult decât anterior. Al cincilea fond – Fondul de dezvoltare şi modernizare a activităţii prestatorilor publici de servicii medicale a fost constituit în scopul creşterii eficientizării şi sporirii calităţii serviciilor medicale a prestatorilor publici către beneficiar.
Pentru 15 proiecte investiţionale câştigătoare din 75, CNAM a finanţat cca 14,0 mln. lei. Banii au fost alocaţi pentru: utilaje medicale de laborator, stomatologic, echipament urologic pentru litotripsie, electrocardiograf cu trei canale, aparat dotat cu unde electromagnetice atermice, autosanitare, lucrări de reparaţie şi amenajare a edificiilor. Dotarea cu echipament şi modernizarea infrastructurii pentru cele 6 instituţii medico-sanitare de nivel primar, 6 de nivel secundar şi 3 de nivel terţiar este definitivată în proporţie de 92,2 %.
În acelaşi timp, fondul de bază destinat pentru achitarea serviciilor medicale curente a fost utilizat la maxim, în proporţie de 99,9% din suma planificată şi formează 3 293, 9 mln. lei.
Astfel CNAM, în 2010, şi-a onorat toate obligaţiunile contractuale faţă de 192 instituţii medico-sanitare (IMS) şi 192 instituţii farmaceutice.
CNAM a achitat instituţiilor farmaceutice suma de 116,8 mln. lei pentru medicamentele compensate/gratuite, mai mult cu 57,8% faţă de 2009. Lista medicamentelor compensate a fost extinsă în trei etape, cu 245 denumiri comerciale faţă de 2009.
Utilizarea fondurilor AOAM (de bază, de profilaxie, dezvoltare şi modernizarea a IMSP, de rezervă, de administrare) pe parcursul anului 2010 a fost realizată în sumă de 3 367,7 mln. lei.
Creşterea cheltuielilor cantitative cu 296,3 mln. lei comparativ cu 2009 este justificată prin schimbările calitative din sistemul de asigurare obligatorie de asigurare medicală.