Sporirea accesului pacienților oncologici la servicii medicale de înaltă performanță, în discuție cu prestatorii

15 Sep, 2023

Îmbunătățirea accesului pacienților oncologici la servicii de rezonanță magnetică nucleară și tomografie computerizată a constituit subiectul unei ședințe desfășurate vineri, 15 septembrie, de Compania Națională de Asigurări în Medicină cu prestatorii de astfel de investigații. La întrunire au participat 16 prestatori care oferă în prezent servicii de înaltă performanță pacienților oncologici, precum și prestatori noi.
„Intenționăm să dezvoltăm programul demarat anul trecut împreună cu Ministerul Sănătății cu referire la serviciile de înaltă performanță destinate persoanelor cărora le-au fost depistate pentru prima dată maladii oncologice. Dorim ca noul program să cuprindă întregul spectru de servicii de înaltă performanță destinate tuturor pacienților oncologici, astfel încât să sporim accesul persoanelor la asemenea servicii”, a menționat Ion Dodon, directorul general al CNAM.
La rândul său, Ruslan Baltaga, directorul Institutului Oncologic, a apreciat eforturile întreprinse de CNAM pentru facilitarea accesului persoanelor cu maladii oncologice la asistență medicală specializată. „Dacă acum un an timpul de așteptare al pacientului pentru tomografie sau rezonanță magnetică atingea 45 de zile, în prezent acesta s-a redus la 0-14 zile pentru pacientul primar. Acum există necesitatea de a îmbunătăți accesul la servicii și pentru pacientul secundar”, a subliniat Ruslan Baltaga.
Totodată, directorul Institutului Oncologic, a apreciat pozitiv faptul că CNAM a preluat efectuarea programărilor în Sistemului informaţional „Raportarea şi evidenţa serviciilor medicale” în baza biletelor de trimitere prescrise de reprezentanții Institutului Oncologic. „Acesta s-a dovedit a fi un pas eficient, inclusiv în lupta cu corupția, care putea fi generată în urma prescrierii serviciilor de înaltă performanță pe suport de hârtie”, a opinat directorul Institutului Oncologic.
În cadrul ședinței au fost enunțate criteriile de selectare a pacienților oncologici pentru prescrierea investigațiilor.
Participanții la ședință au menționat faptul că este nevoie de un protocol unic național pentru efectuarea, evaluarea și interpretarea datelor imagistice obținute în urma investigațiilor de înaltă performanță.
În același timp, s-a convenit ca reprezentanții CNAM și ai Institutului Oncologic să monitorizeze permanent calitatea serviciilor prestate și să facă schimb de aceste date pentru a putea lua decizii ulterioare. De asemenea, în procesul de contractare a prestatorilor se va ține cont de un șir de criterii, și anume: calitatea serviciilor prestate, regionalizarea acestora, dotarea tehnică a prestatorului, asigurarea cu specialiști calificați, deschiderea spre colaborare.