Prin Hotărârea Guvernului nr. 155 din 15.03.2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 78-84 (6001-6007) din 17.03.2017), au fost operate unele modificări şi completări la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15.11.2002.
Astfel, pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2017 s-a majorat cuantumul indemnizaţiei unice la naşterea copilului atât pentru primul copil, cât şi pentru copilul următor constituind 5300 lei, care este egal cu valoarea monetară a coşului minim de bunuri necesare la naşterea copilului, calculat pentru anul precedent naşterii copilului.
Beneficiarilor, copiii cărora s-au născut începând cu 1 ianuarie 2017 şi pentru care indemnizaţia unică la naşterea copilului a fost stabilită şi transferată în cuantum de 3100/3400 lei după caz, indemnizaţia unică la naşterea copilului va fi recalculată în mod automat, iar mijloacele financiare pentru achitarea diferenţei de plată vor fi transferate prestatorilor serviciilor de plată în luna aprilie 2017, conform graficului de finanţare.
Pentru persoanele neasigurate indemnizaţia pentru îngrijirea copilului pentru copiii, născuţi începând cu 1 ianuarie 2017, se stabileşte până la vârsta de 2 ani, iar pentru copiii, născuţi până la 31 decembrie 2016 - până la vârsta de 1,5 ani.
Totodată, începând cu 1 ianuarie 2017, pentru copiii născuţi începând cu această dată, se stabileşte indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină (pentru persoanele asigurate şi neasigurate).
Indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină se stabileşte:
- în cazul în care dintr-o singură sarcină în familie s-au născut cel puţin 2 copii vii;
- de la data naşterii copiilor, la solicitarea unuia dinte părinţi atât persoanelor asigurate cât şi persoanelor neasigurate;
- cu condiţia că copii au fost înregistraţi la oficiul stării civile;
- pentru fiecare copil născut viu;
- indiferent dacă persoana care solicită indemnizaţia desfăşoară activitate de muncă;
- cu condiţia că a fost solicitată în termen de 12 luni de la data naşterii copiilor. În cazul în care indemnizaţia respectivă a fost solicitată mai târziu de termenul indicat, aceasta se stabileşte retroactiv, dar nu mai mult decât pentru 12 luni premergătoare datei adresării cu condiţia că a fost solicitată în termen de 3 ani de la data naşterii copiilor.
Indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină se stabileşte în cuantum de 50% din mărimea indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, prevăzută pentru persoanele neasigurate, la data naşterii.
Astfel, cuantumul indemnizaţiei lunare de suport pentru creşterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină constituie 270 lei pentru fiecare copil.
Indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină se stabileşte de către casele teritoriale de asigurări sociale.
Direcţia generală prestaţii sociale