Casa Naţională de Asigurări Sociale a organizat o şedinţă comună cu operatorii economici în contextul achiziţionării serviciilor de mentenanţă şi suport Hardware şi Software a sistemului informaţional al CNAS.
Laura Grecu, Preşedinte CNAS, a subliniat că prin evenimentul de astăzi instituţia intenţionează să determine participarea a cât mai mulţi operatori economici la licitaţia publică pentru achiziţionarea serviciilor de mentenanţă şi suport Hardware şi Software a sistemului informaţional al CNAS, care va avea loc pe data de 3 februarie, curent. Lista serviciilor achiziţionate a fost împărţită în trei loturi. „Ne dorim să fim o instituţie transparentă, să combatem concurenţa neloială în domeniul achiziţiilor publice şi să utilizăm eficient banii publici", a spus Laura Grecu.
În cadrul evenimentului Ivan Cuciaş, şef Direcţie generală elaborarea şi dezvoltarea sistemului informaţional din cadrul CNAS, a prezentat o informaţie detaliată despre componentele şi funcţionalitatea sistemului informaţional, platforma tehnologică care stă la baza funcţionării acestuia şi cerinţele licitaţiei publice organizate.
Sistemul Informaţional Integrat a CNAS este un set de sisteme aplicative şi componente ale infrastructurii care sunt integrate între ele. Astfel, fiecare sistem aplicativ utilizează datele din celelalte sisteme, iar datele consolidate sunt utilizate de sistemul financiar. Totodată acest sistem interacţionează cu mai mult de 15 parteneri externi, primind ori furnizând informaţii în cele mai dese cazuri on-line.
Direcţia comunicare şi mass-media