Întrunirea conducătorilor subdiviziunilor teritoriale CNAS

28 Dec, 2016

La 28 decembrie, curent, Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Laura Grecu, a convocat întrunirea conducătorilor structurilor teritoriale. Întrunirea vine să totalizeze rezultatele monitorizării activităţii caselor teritoriale de asigurări sociale conform indicatorilor de performanţă în activitate. 

În cadrul întrunirii a fost analizată activitatea caselor teritoriale de asigurări sociale în perioada august-octombrie 2016 în domeniul evidenţei contribuabililor, evidenţei individuale a contribuţiilor, precum şi stabilirii prestaţiilor sociale. De asemenea, în scopul îmbunătăţirii indicatorilor de performanţă au fost prezentate cele mai bune practici de către şefii unor case teritoriale cu cele mai bune rezultate în activitate pe domenii. Printre acestea se numără CTAS Orhei, Şoldăneşti, Floreşti, Cahul, Ocniţa şi CTAS s. Botanica din mun. Chişinău.

În cuvântul de încheiere Laura Grecu a afirmat că  pentru o activitate eficientă a caselor teritoriale este important de a comunica cu beneficiarii, de a colabora cu autorităţile publice locale, de a perfecţiona activitatea structurilor teritoriale. „Cred sincer ca în primul trimestru al anului viitor indicatorii de performanţă în activitate vor fi mai buni decât cei stabiliţi la sfârşit de an, serviciile prestate vor fi calitative, iar prestaţiile vor fi stabilite corect şi în termeni optimi".     

La întrunire a participat conducerea Casei Naţionale, reprezentanţii unor subdiviziuni ale Aparatului central şi şefii tuturor caselor teritoriale de asigurări sociale.

                                               Direcţia comunicare şi mass-media