Informaţie operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în 4 luni ale anului 2017

16 Mai, 2017

Pe parcursul  primelor 4 luni ale anului 2017 în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 6020,2 mil. lei, ce reprezintă 34,4% din suma anuală aprobată de 17513,8 mil. lei.

Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 3503,2 mil. lei sau 30,7% din suma anuală aprobată de 11403,7 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv, realizat în perioada similară a anului 2016, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în anul curent a înregistrat o creştere cu 465,8 mil. lei sau cu 15,3%.

Transferurile de la bugetul de stat s-au finanţat în sumă de 2515,1 mil. lei, în corespundere cu cererile de finanţare, din care:

 - 1765,1 mil. lei - destinate plăţii  prestaţiilor de asistenţă  socială şi altor plăţi, care conform legislaţiei sunt finanţate din bugetul de stat. Acestea au constituit 33,9% din suma anuală aprobată pe anul 2017 de 5206,6 mil. lei, şi sunt cu 428,8 mil. lei (32,1%) mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

 - 750,0 mil. lei (83,5% din suma anuală aprobată pentru anul 2017 de 898,6 mil. lei) - destinate pentru acoperirea deficitului de venituri proprii, precum şi pentru acoperirea decalajului temporar de casă a mijloacelor financiare în BASS în perioada de plată a prestaţiilor sociale.

Cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada raportată au fost executate în sumă de 5841,8 mil. lei sau 33,4% din suma anuală aprobată de 17513,8 mil. lei.

Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2016, suma cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada analizată a anului curent a fost mai mare cu 884,7mil. lei sau cu 17,8%.

Casa Naţională de Asigurări Sociale şi-a onorat integral obligaţiile financiare faţă de beneficiari şi toate tipurile de prestaţii sociale au fost finanţate în volum deplin, fără restanţe.

În perioada raportată, veniturile totale au depăşit cheltuielile totale executate ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 178,4 mil. lei.

Soldul mijloacelor băneşti la conturile CNAS la situaţia 1 mai 2017 a constituit 304,7 mil. lei. 

    Direcţia planificare bugetară