Pe parcursul a 11 luni ale anului 2016 în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 13417,3 mil. lei sau 89,3% din suma anuală precizată de 15030,5 mil. lei.
Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 8948,5 mil. lei, sau 87,7% din suma anuală precizată de 10199,9 mil. lei.
Transferurile de la bugetul de stat s-au finanţat în sumă de 4463,2 mil. lei, în corespundere cu cererile de finanţare, din care:
- 3341,5 mil. lei - destinate plăţii prestaţiilor de asistenţă socială şi altor plăţi, care conform legislaţiei sunt finanţate din bugetul de stat;
- 1121,7 mil. lei - destinate pentru acoperirea deficitului de venituri proprii, precum şi pentru acoperirea decalajului temporar de casă a mijloacelor financiare în BASS în perioada de plată a prestaţiilor sociale.
Cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada raportată au fost executate în sumă de 13635,5 mil. lei sau 90,5% din suma anuală precizată de 15060,9 mil. lei.
Casa Naţională de Asigurări Sociale şi-a onorat integral obligaţiile financiare faţă de beneficiari şi toate tipurile de prestaţii sociale au fost finanţate în volum deplin, fără restanţe.
În 11 luni ale anului 2016, cheltuielile totale au depăşit veniturile totale executate ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 218,2 mil. lei.
Soldul mijloacelor băneşti la conturile CNAS la situaţia 1 decembrie 2016 a constituit 87,2 mil. lei.
Direcţia planificare bugetară