Doi specialişti ai CNAS au depus jurământul de funcţionar public

31 Oct, 2016

Astăzi, 31 octombrie 2016, doi specialişti debutanţi ai Casei Naţionale de Asigurări Sociale au depus jurământul de funcţionar public.

Specialiştii principali Liliana Chiţan de la CTAS sect. Buiucani, mun. Chişinău şi Aliona Grosu de la CTAS Soroca au jurat să respecte Constituţia Republicii Moldova, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să execute în mod obiectiv şi imparţial legile  ţării, să îndeplinească conştiincios obligaţiile ce le revin în exercitarea funcţiei publice şi să respecte normele de conduită profesională.  

Aceşti specialişti activează în cadrul subdiviziunilor CNAS din luna aprilie, curent. Ei au promovat cu succes perioada de probă de şase luni şi au reuşit să se manifeste în activitatea individuală dînd dovadă de principialitate şi consegvenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

După depunerea jurământului, Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Laura Grecu le-a urat specialiştilor să-şi îndeplinească conştient obligaţiunile de funcţionar public, să fie devotate profesiei alese şi să fie ghidate de principiile legalităţii şi dreptăţii. 







                                                         Direcţia comunicare şi mass-media